Praga, Prague, Praha

Praga este capitala Republicii Cehe (Czech Republic) si este situata in partea de nord a tarii.

Orasul este un punct important de atractie turistica avand o istorie bogata si o arhitectura veche spectaculara.

Este considerat unul din cele mai frumoase orase ale Europei.

Vizita la Praga a avut loc in Ianuarie 2003 si a avut o durata de 4 zile – un weekend un pic extins.

Am ajuns acolo cu avionul, un Boeing 737-500 al companiei cehe. Zborul a fost placut, fara probleme – aterizarea avand loc dimineata la ora 8:00.

De la avion pana la controlul de frontiera mergeti prin tunele si pe langa magazinele duty-free, puncte de schimb valutar si de tax-refund.

In aeroport, la controlul de frontiera a fost necesara completarea unui formular. Este esential sa aveti un pix la voi pentru ca nu puteti gasi prin free-shop-uri si va trebui sa apelati la altcineva (eu am imprumutat de la un birou de schimb valutar). Va recomand de asemenea sa schimbati bani in moneda locala (pentru transportul de la aeroport). In Ianuarie 2003 cursul era de 30 coroane = 1 EUR (atunci la noi era 35000 Lei = 1 EUR).

De la aeroport pana la hotel exista mai multe mijloace de transport: taxi, minibus, autobuz. La iesire te intampina un angajat care te intreaba daca sa-ti dea un taxi sau un minibus. Taxi-ul costa 30 coroane (kr) pornirea si 22 kr/Km. Cam 20 EUR pana in centru. Taxi-urile accepta VISA. Minibus-ul e un fel de taxi extins (poate duce 8 persoane si merge la ce hotel vrea clientul) – taxa este de 360kr 1-4 persoane/destinatie, 720kr mai mult de 4 persoane. De obicei nu pleaca cu mai putin de 4 persoane.

Sunt doua autobuze ale transportului in comun – 100 si 119. 100 merge la Zlicin (in Vest), 119 merge la Dezvicka (Nord Vest) – ambele sunt capete ale retelei de metrou. Exista un automat de dat bilete chiar in statie. Statia de autobuz este exact in fata iesirii de la “Sosiri”.

Transport:

Pentru a circula in Praga cu mijloacele de transport in comun trebuie sa luati bilet. Exista bilete de unica folosinta, de 24 ore, de 72 ore sau alte perioade. Un astfel de bilet iti da voie sa mergi cu orice (tramvai, autobuz, metrou) in Praga “turistica”. Biletele se pot lua fie de la automate fie de la cetrele de informare in transport. Noi am gasit unul foarte usor in statia de metrol de la Andel. Functionara vorbea foarte bine engleza iar pe toate panourile erau scrise instructiuni cel putin in ceha, germana si engleza.

Daca vrei sa circuli cu masina, ai neaparata nevoie de o harta detaliata cu sensurile de circulatie pentru ca in Praga mai toate strazile au sensuri unice. Strazile sunt foarte bune si masinile circula cu viteza. Pietonii sunt educati si trec doar pe la semafor si la culoarea verde.

Noi am luat o harta cu 1,5 EUR (45kr) (de la un supermarket – Andel) care a cuprins tot ce am vrut sa stim pentru a ne orienta in Praga (statiile de metrou, tramvai, sensuri unice, obiective turistice etc.).

Transportul in comun era foarte bine pus la punct, putandu-te sa te misti rapid prin oras la orice ora – tramvaiul si metroul sunt elemente de baza, mai putin autobuze, cel putin in centru.

Link-uri:
Harta orientativa a hotelurilor din centru | Harta metroului (600K – Ian 2003) | Harta orasului (3 x 1MB): centru-vestcentrucentru-est

Cumparaturi:

Aur cu granate, cristaluri, jucarii de lemn, marionete. In centru, sunt o puzderie de magazine cu bijuterii, obiecte din cristal si obiecte din lemn (jucarii si multe marionete). Pe langa centru gasiti si supermagazine cu articole de imbracaminte si electronice. Un mall este cel de la Andel incluzand si un supermarket Carrefour (2 etaje).

Ca un fapt deosebit, se pot cumpara armuri sau piese de armurarie (manusi, scuturi, coifuri, sabii, sulite, arbalete, sageti). Pentru cei pasionati, in Praga puteti gasi “soldatei de plumb” foarte frumosi fie in Staromestske nam. (Piata veche), fie la un magazin de pe stradutele dintre aceasta piata si Mustek (Vaclavske nam.).

Restaurante:

In centru sunt multe restaurante cu specific international (multe italienesti). Acestea isi atrag clientii si prin afisarea meniurilor cu preturrile sau prin persoane care le prezinta turistilor pe strada aceste meniuri. Pizza si paste cat cuprinde, carne de porc sau de pui. Pe strada (mai ales pe Vaclavske, in fata Muzeului National) se mai gasesc si chioscuri cu carnati si alte fast-food-uri. Multe McDonalds-uri. Cateva KFC-uri. Ca o recomandare, incercati sa mancati acolo unde vedeti si localnici. Mancarea este in general cu putina carne.

Locuri de vizitat:

Tot centrul ne-a lasat impresia unei bijuterii. Desi se faceau simtite inca efectele inundatiei devastatoare de acum cateva luni (unele statii de metrou erau inchise pentru reconstructie) toate cladirile erau renovate. Arhitectura fiecarei cladiri spune ceva deosebit, culori vii, picturi pe peretii exteriori, statui – foarte multe statui. Noi am vizitat:

– Muzeul National – la statia de metrou Muzeum, in partea estica a catierului Nove Mesto, pe langa Gara Hlavni Nadrazi.

– Piata Veche (Staromestske nam.) cu un orologiu faimos, in cartierul Stare Mesto

– Podul Carol (Karluv most), pod pietonal peste Vltava avand o arhitectura deosebita si fiind cunoscut si pentru multele statui de pe o parte si alta a sa.

– piata Malostranske, de langa Hrad

– manastirea Loreta din vestul palatului Hrad

– zona palatului Hrad (Prazky Hrad) din catierul Hradcany

– varii catedrale (mult prea multe pentru a le enumera aici)

Exista si un muzeu al figurilor de ceara (langa statia de metrou Mustek de la capatul Vaclavske nam.).

In palatul Hrad exista o straduta Zlata (a aurarilor) cu multe magazinase de cadouri si ceva deosebit: la etajul unei cladiri este o expozitie de armuri si rochii clasice cu vanzare. La capatul expozitiei se poate trage cu arbaleta. In tinte.

Se poate organiza si o coaziera cu vaporasul pe Vltava, sau excursii in apropiere (Karlovy Vary)

Praga are multe teatre de papusi si este totodata gazda multor concerte de muzica clasica.

Cost:

Praga nu ne-a lasat impresia unui oras scump – din punct de vedere european.

Un sejur de 3 nopti la un hotel de 4 stele pentru 2 persoane, incluzand transportul cu avionul a fost aproximativ 600 USD.

Transportul este relativ scump (fata de Romania): ~1 USD/km taxi-ul, 8 USD un bilet de 3 zile pentru transportul in comun.

O masa la restaurant normal in centru costa cu 60% mai mult decat in Romania.

In ianuarie nu este propriu-zis sezon turistic in Praga dar totusi in weekend sunt multi turisti (am vazut nemti, rusi, asiatici si ceva italieni).

In concluzie, Praga este extraordinara si merita vazuta.

Posted in Turist | Tagged , , , | Comments Off

Cipru, Nicosia (Lefkosia)

Cipru este o insula situata in sudul Turciei, destul de aproape de Liban.

In urma unei dispute internationale, jumatatea de nord a insulei este detinuta de Turcia, cealalta jumatate fiind Republica Cipru propriu-zisa.

Am ajuns in Cipru cu avionul in Larnaca, intr-o seara in jurul orei 24, in februarie 2004.

Larnaca este situata in mijlocul insulei, in sud, fiind port la marea mediterana. Destinatia mea finala era Nicosia. Am ajuns acolo pe autostrada (aproximativ 70 km). Primul lucru ce trebuie spus legat de transport este ca in Cipru se circula pe partea stanga a strazii, ca urmare a faptului ca a fost pana de curand colonie a Marii Britanii.

Nicosia este capitala Republicii Cipru, fiind cunoscuta si sub numele local de Lefkosia. Limba vorbita este greaca, dar majoritatea locuitorilor vorbesc si engleza.

Orasul nu este mare, fiind locuit de aproximativ 200.000 locuitori (populatia Republicii Cipru este de sub 1 milion).

In Nicosia puteti gasi o zona denumita ” orasul vechi ” – zona (un cerc realizat de constructiile fostei cetati) fiind impartita si ea in jumatate intre turci si ciprioti. Intr-o zi puteti vizita toate obiectivele turistice, obiective relativ putin impresionante (zidul cetatii, cateva biserici si alte cladiri vechi). In zona noua se afla destul de multe magazine, orientate in special pentru turisti. De asemenea, puteti gasi reprezentantele multor marci de masini sau motociclete (ex. Lotus, Harley Davidson, Ducati). De la reprezentanta Harley puteti inchiria un exemplar pentru taxe cuprinse intre 100 si 160 EUR pe zi.

Preturile in Cipru sunt ceva mai mari decat in alte zone ale europei. Moneda locala era Lira (pound) evaluata la aproximativ 2,2 USD sau aproape 2 EUR (feb. 2003). O camera double la hotel Holiday Inn era in jur de 120 EUR. Un ceai la acelasi hotel : 5 EUR.

In Larnaca se poate manca destul de bine la restaurantele locale – varietati cu specific mediternean si arabesc in acelasi timp. Va recomand sa mancati in stil local, adica sa nu incercati sa filtrati felurile de mancare de la o masa ci sa mancati un meniu complet local. Combinatia de feluri dintr-un meniu normal va sigura cumva o liniste a stomacului. O bere la un snack-bar costa 2 EUR. Cu 3-4 EUR se poate manca rezonabil la un astfel de local. La restaurante preturile cresc corespunzator.

Nu fiti surprinsi daca auziti vorbindu-se romaneste. Cipru este realmente plin de romani (romance). Venite atrase de faptul ca se pot marita cu usurinta cu localnici in speranta unui trai mai bun. Am intalnit multe romance stabilite de ani buni in Cipru, unele fericite, altele dorindu-si sa se intoarca in tara. Pe langa romance in Cipru se afla si multe rusoaice si asiatice. Avand in vedere aspectul nu foarte atragator al majoritatii femeilor cipriote (oricum, fiecare cu gusturile sale..) este de inteles de ce emigrantele au succes mai mare la barbatii localnici.

Clima este extrem de deosebita de cea din Romania. Atmosfera este foarte umeda, si chiar si in centrul insulei veti simti aerul marii. Fiind cald si umed, veti fi tentati sa beti multe lichide reci. Atentie, caci este foarte posibil sa va imbolnaviti (de la un banal nas ce curge, trecand prin dureri in gat si pana la bronsite).

Posted in Turist | Tagged , , , , | Comments Off